Eu... Ana.

                      Sa ma prezint. Eu sunt Ana, si fara sa imi fac un titlu de glorie din asta, am incetat sa cred ca ma voi incadra vreodata in tipare. Nu sunt cea mai feminina creatura de pe planeta. Spre deosebire de restul populatiei femeiesti  nu ma pasioneaza toalele iar cumparaturile au talentul incredibil de ma termina psihic, ceea ce inseamna ca sunt o anomalie pentru specie. Una din preferintele muzicale cele mai apropiate  “de mi corazon” sunt Parazitii adica hip-hop-areala aia presarata din plin cu injuraturi si misogina de nu se mai poate pe care o apreciaza atat de mult barbatii; eu o gasesc teribil de amuzanta si ma binedispune de fiecare data cand o ascult. Imi place football-ul si daca joaca vre o echipa care imi place sar ca o lacusta in acvariu prin fata televizorului. Cand ma enervez nu recit din Eminescu, cum s-ar astepta unii, ci injur si eu ca tot omul ca sa ma descarc; incerc totusi sa ma las de specimenele scabroase legate de morti; am avut o revelatie: ideea de a babardi decedati nu e deloc tentanta, nici macar spusa la misto.

                      Rareori am chef sa ma dichisesc ca o panseluta si cand totusi o fac nicicodata nu ma simt in largul meu, mai ales daca e prin preajma cineva cunoscut care sigur observa diferenta iar reactia, desi de placuta surprindere, mai mult ma irita decat ma flateaza. Zici ca in rest sunt vre un crocodil de Nil si nu te poti apropia la 2 km de mine din cauza respiratiei si arat a om doar cand sunt ca scoasa din cutie! Fara sa discriminez, cred ca si un homosexual e uneori mai feminin decat mine, dar asta e problema lui, nu a mea.

                 Mi-am ales ca profesie in viata pe cea de chirurg, ceea ce inseamna, cel putin in Romania, ca imi doresc sa reusesc intr-un domeniu dominat de barbati. Evident, sustinerea din partea tagmei masculine e nula si in afara de tata, care nu e medic, toti cromozomii Y din breasla ma desconsidera. N-as putea spune ca ma deranjeaza foarte tare ci mai degraba ma amuza ca nu dau doi bani pe mine si in acelasi timp ma motiveaza. Abia astept sa le vad mutrele cand o sa ma fac eu mare (adica cam pe la vre o 45, asa) si o sa operez  transplanturi de inima ascultand Parazitii. Bai jagardelelor, tara asta a dat prima femeie neuro-chirurg din lume! Putin respect pentru ADN-ul meu carpato-danubiano-pontic! 

                   Nu imi plac mall-urile, cred ca majoritatea cluburilor (decat un house turbat mai bine o muzica buna pe prispa la Poplaca!) si barbatii mai cocheti ca o muiere, adica epilati, pensati, cu haine mulate in culori pastelate, pasionati de cumparaturi si care merg la sala doar de dragul de a-si putea privi in oglinda  pectoralii umflati.

                 Nu imi doresc de la viata bani, ceea ce clar nu se incadreaza in tendinte, si desi as vrea sa am o familie sunt destul de sceptica ca se va gasi cineva care ma accepte prea mult timp cu programul meu de “rock star on tour”, vesnic nedormit si cu prea putine week-end-uri libere. Asa ca, cel mai probabil, la un moment dat voi adopta un copil sau doi ca sa nu mor chiar singura si ma voi ruga in fiecare zi sa-mi pot pastra prietenii.

                Intr-ale lui Cupidon lucrurile au mers pana acum, hai s-o recunoastem, prost. Cu toate ca tendinta aproape generala a sexului opus este de a se simti atras de o persoana atipica, cu care au destule in comun, sfarsesc toti prin a-si dori exact ceea ce petrec atat de mult timp blamand: o persoana feminine dar cu o feminitate care costa (bani dati pe toale si sulemeneli de firma), care vrea prin cluburi de fite (desi ei nu au bani de asa ceva) si care nu are nici un gand de vre o relatie serioasa (sau sa se aseze la un moment dat la casa ei). Cam toata lumea a incercat sa ma schimbe si cum nimeni nu a reusit sunt solo. Dar astept continuarea. Never say never!