Articolul de mai jos este unul special pentru ca, desi imi apartine, a aparut prima oara pe blogul lui Bitza (www.bitza.ro) unde se afla si in prezent. Imediat dupa ce l-am scris (intr-un moment de enervare) am inceput sa imi storc creierii ce as putea face cu el; pana la urma degeaba il scrisesem daca il citeam doar eu. Ideea mi-a venit aproape instantaneu dupa operatiunea “incins neuronii in cautare de solutii”: ce-ar fi sa-i scriu omului un mail si sa-l rog frumos sa-mi puna articolul pe blogul lui ca sa il citeasca cat mai multi oameni? Zis si facut. Prima persoana careia i-am spus de mail a fost prietena mea Bubu. Vorbeam cu ea pe mess si drept raspuns am primit emoticon-ul ala care se tavaleste de ras. Femeia credea ca-i scrisesem cat de mult il iubesc si eventual ca tocmai il cerusem de nevasta! Aceeasi reactie a avut-o si sor’mea care a eliberat din adancul corzilor vocale un “Aoleu!” apocaliptic, prevestitor numai de rele, adica de declaratii inflacarate. Pentru ca Bitza nu mi-a raspuns fix a doua zi surioara mea scumpa si draga m-a sfatuit (abtinandu-se cu greu sa nu rada) ca ar fi cazul sa incerc cu blogul Andreei Marin; sigur Zana ma poate ajuta. Nu mica le-a fost mirarea cand le-am aratat (cu pulsul accelerat, rosie toata la fata si cu o voce gatuita de emotii) articolul meu pe prima pagina de pe blog. Recunosc ca pentru o secunda m-am indoit si eu ca o sa ma ia in serios cand am vazut, doua zile mai tarziu, in inbox mail-ul de la el (si eu blonda, daca avea de gand sa ma ignore nu-mi mai raspundea in the first place!). Dar omul mi-a dovedit ca nu e indiferent la ce se intampla in jurul lui (tocmai d’aia m-am gandit la el de la inceput) si mi-a impartasit nemultumirile. So here it is:
Am crescut, ca orice roman care a petrecut macar o zi intr-un spital din tara asta, alta decat excursia la maternitate, cu convingerea ferma ca medicii se asteapta sa primeasca si iau spaga. Aceasta convingere n-a fost imprumutata de la altii ci traita pe propria piele in urma contactului cu un medic ortoped cand mi-am rupt piciorul intr-un accident de masina la mijlocul anilor ’90. Nu imi mai amintesc numele lui, doar ca era un tip inalt, trecut bine de 30 de ani. Cand am ajuns la spitalul unde lucra el, dupa un drum la urgente, nici nu am apucat bine sa ma desmeticesc ca m-am trezit bagata in gips pana la brau. Uitandu-ma mai tarziu pe radiografii am vazut ca femurul meu nu era redus ortopedic, cum aveam sa invat mai tarziu la scoala, adica readus la pozitia lui anatomica. Cele doua bucati rupte stateau una langa alta in loc sa stea cap la cap. Din experienta proprie pot spune ca doare ca naiba! Am inghitit fiole de algocalmin timp de trei zile de parca erau suc de mere si durerea tot nu disparea. La sfarsitul acestor zile, mama, exasperata ca medicul care se ocupa de mine nu pomenea nimic de operatie si abia daca schimba doua vorbe cu ea, s-a dus acasa si a pus intr-un plic toti banii pe care ii avea si s-a intors ca sa ii ceara socoteala. Domnul doctor, evident, nu avea motive serioase pentru care sa nu ma programeze mai repede la operatie. A luat fara sa protesteze banii iar eu am luat in sfarsit drumul blocului operator. Invers proprtional cu empatia fara pacienti era priceperea lui ca chirurg asa ca omul si-a facut impecabil treaba si la prima si la a doua operatie. Dar gustul amar al actului medical conditionat de bani, chiar daca nu verde in fata, intr-un moment financiar foarte greu pentru ai mei, a ramas si nu mi-am schimbat parerea nici cand am intrat la facultate .
Am avut multe discutii cu o prietena, care avand unul din parinti medic a crescut practic in spital,si care a incercat sa ma convinga ca majoritatea medicilor nu cer bani dar ca romanul simte nevoia sa cotizeze oricum. Aici am inclinat sa fiu de acord cu ea pentru ca apucaturile noastre fanariote sunt valabile si azi si nu doar in relatie cu sistemul medical. Ce nu a reusit ea sa ma convinga e ca nu exista si medici care vor bani ca sa te trateze. Cazul ortopedului care s-a ocupat de mine nu a fost si nu este singurul, chiar daca ea personal nu a avut de-a face cu un astfel de om.
Prin facultate am inceput sa aflu exact care sunt salariile. Ma asteptam sa fie mici pentru ca asa a fost mereu in Romania dar marturisesc ca nu credeam ca sunt atat de mici. Am auzit de rezidenti la neurochirurgie (pentru cine nu stie au cel mai lung rezidentiat, de 7 ani) care castiga 700 lei iar un cardiolog dupa 30 ani de cariera primeste un salariu de 2200 lei, adica cam cat castiga o tanti care vinde cartele la metrou. N-am absolut nimic cu clasa proletara (mai ales ca provin dintr-o astfel de familie) dar cred ca un medic si-a castigat dreptul de a avea un salariu mai mare decat al unei vanzatoare. Si lucrurile nu se opresc aici. Exista un spital in Bucuresti care face eforturi sa construiasca camine pentru rezidenti, adica oameni intre 25 si 32 ani care poate au sau isi doresc o familie, un copil. Nu cred ca sunt singura careia I se pare o asfel de stare de lucruri revoltatoare! Afland toate astea am inceput sa nu mai condamn atat de mult si sa incerc sa ma pun putin in locul oamenilor pe care i-am judecat atat de aspru pana acum.
Sa fii empatic cu toti pacientii, sa ai rabdare sa le explici tot ce trebuie sa stie despre boala lor, sa muncesti dupa un program care nu e niciodata fix si de multe ori devine epuizant, cu week-end-uri libere din an in Paste, sa faci cat mai multe garzi in ideea ca mai faci un ban in plus, si dupa ce in sfarsit ajungi acasa si te ocupi de treburile casnice (ca doar nu iti permiti o menajera) sa mai si deschizi un tratat de medicina si toate astea pentru un salariu ridicol si fara sa accepti “atentii” de la pacienti, deja devine munca umanitara, demna de Maica Tereza! Hai sa fim seriosi, cati sunt in stare cu adevarat de asa ceva?! Nici nu e de mirare ca in conditiile astea sunt unii care se inraiesc atat de mult ca ajung sa ceara de la obraz sau ca practica meseria asta fara nici o tragere de inima.
Dupa 4 ani de facultate m-am hotarat in sfarsit sa ma cumintesc si sa imi primesc adeverinta de practica pe bune, sacrificandu-mi 2 saptamani din si asa micsorata mea vacanta de vara. M-am dus acolo unde stiam ca voi gasi oameni care sa se oboseasca sa imi explice niste lucruri si unde nu o sa-mi pierd timpul aiurea. Dupa aceste 2 saptamani am invatat sa fac niste chestii pe care nu visam sa apuc sa la fac din timpul facultatii dar in acelasi timp am iesit de acolo aproape deprimata. Pe sectia respectiva din 7 medici doar 2 erau angajati in mod oficial. Restul erau practic fosti angajati care veneau in continuare la munca ca voluntari si traiau exclusiv din celebra spaga de la pacienti. Sa mai mentionez ca cei 2 care mai au inca fluturasi de salariu sunt oameni la 60 de ani si in cativa ani se vor pensiona? Posturile sunt blocate in Romania din cauza nenorocitei de crize si toata lumea cauta sa plece afara la un trai mai bun si la bani facuti curat. Tot zilele astea am citit despre un medic din Cluj care a devenit recent specialist in chirurgie cardiaca infantila care si el vine la serviciu ca voluntar si primeste 600 de lei pe luna din partea spitalului pentru garzi. Are 33 de ani. Nu stiu daca are de gand sa plece din tara desi ar avea toate motivele sa o faca. In Romania nu exista chirurgie cardiaca infantila ca specialitate de sine statatoare deci omul asta s-a incapatanat sa se specializeze intr-o ramura a chirurgiei pe care nimeni nu catadixeste sa o acrediteze si sa opereze niste copii a caror unica sansa de supavietuire ar fi fost o interventie in strainatate. Isi da oare cineva seama ce om incredibil trebuie sa fie chirurgul asta sa se apuce de ceva asa de temerar si sa ramana in tara in ciuda unui sistem care nu ii ofera practic nimic?!
In cazul unor astfel de oameni plicul alb nu s-ar numi spaga ci un sprijin sa mai vina si maine la munca. Daca as fi mama unui copil cu o malformatie congenitala la inima si omul asta mi-ar oferi sansa sa imi vad copilul crescand fara sa fie platit pentru asta cred ca i-as da inclusiv camasa de pe mine!
Asa ca data viitoatre cand veti mai auzi la tv (acest adevarat detergent de spalat creiere cum spune Oana Pellea) inca un reportaj ,care numai obiectiv nu e, despre un medic prezentat ca dracul gol sa va intrebati care e de fapt adevarul. Abia daca a dat cineva stirea despre echipa de medici care a realizat al nu stiu catalea transplant de inima din Romania dar orice scandal e rulat pe toate posturile, zile intregi, picurandu-ne venin in constiinte.
Iti iteleg perspectiva de viitor doctor dar, ce poti sa imi zici de doctorii care desi stiu ca o sa moara pacientul nemaifiind nimic omenesc de facut iau in continoare bani de la familie? Care familei fii sigura ca nu este cea mai bogata si poate este in pragul saracie dar stiind ca poate mai exista o speranta pentru amaratul ala isi da si ultimile lucruri pe care le mai are!Cred ca in orice domeniu este aceasta problema dar spaga nu este o solutie! Iar in privinta studiilor sunt de acord ca profesia de doctor cere multi neuroni si o pregatire continua chiar dupa ce termini facultatea dar fiecare cu talantul său pe care daca ti-l asumi profiesia va fi privita ca o jertfa! Si fara sa generalizam sunt o gramada de medici care au vile si conturi chiar foarte foarte mari....asta doar din spaga, iar cand a venit o batranica amarata la el nici nu o baga in seama,nemaipunadu-se problema banilor! DECI CEI CARE NU AU BANI DE SPAGA SUNT CONDAMNATI LA SUFERINTA SI MOARTE? Sa nu fiu inteles gresit...sunt de acord ca sa rasplatim celor care ne-au salvat poate viata, dar rasplata asta nu are nimic de a face cu spaga!
RăspundețiȘtergere